Toamna Oradeana – 12 Octombrie 2014

Toamna Orădeană

"Toamna Orădeană" este un festival de divertisment și cultură, organizat în fiecare an între jumătatea lunii Septembrie și 12 Octombrie, ziua orașului. Prima ediție a festivalului a fost în anul 1991. Pe parcursul celor 3-4 săptămâni au loc diverse manifestări culturale, artistice, sportive și de divertisment, în mai multe locații:Cetatea Oradiei, Parcul Nicolae Bălcescu, Piața Unirii,Teatrul de Stat, Arena  Antonio Alexe, Casa de Cultură a Sindicatelor, Galeria de Arte Vizuale, etc. Ziua orașului, 12 Octombrie, marchează ultima zi a festivalului. Această zi are o dublă semnificație istorică: redactarea Declaratiei de la Oradea din 1918, document ce proclama dreptul la independență și autodeterminare a românilor din Transilvania, și ocuparea oficială a Oradiei de sub regimul horthyst în 1944, o dată cu intrarea în oraș a trupelor sovieto-române. În această zi are loc defilarea cu Torțe și se țin concerte de anvergură în aer liber.

Istoria Oradiei

Hartă realizată de Franz Hogenberg (1535-1590)

Oradea  este menționată pentru prima dată la 1113, într-o diplomă a abației benedictine din Zobor, în care apare numele episcopului Sixtus Varadiensis și al comitelui Saul de Bychar, însă rădăcinile sale sunt de origine romano-dacică, descoperirile arheologice atestând că în zona Salca din oraș și zona Băilor Felix erau stabiliți romani și daci. De-a lungul Evului Mediu, cetatea a devenit loc de conviețuire pentru un mozaic etnic care a contribuit la stabilirea componenței etnice de astăzi al Oradiei: români, maghiari, austrieci, slovaci, evrei, ruteni și turci.   

Cetatea Oradiei, ale cărei vestigii se pot vedea și astăzi, este menționată întâia oară în 1241, cu ocazia efectuării unor reparații grabnice pentru a face față unui iminent atac tataro-mongol. Construirea cetății este atribuită regelui Ladislau I (1077-1095). 

Conform Cronicii Pictate de la Viena (Chronicon pictum Vindobonense), tot regele Ladislau I a fost cel care a hotărât să ridice "în locul numit Vărad", adică la Oradea, o mănăstire în cinstea Fecioarei Maria. Această mănăstire a constituit leagănul episcopiei romano-catolice de Oradea, al cărei întemeietor și patron spiritual a fost regele Ladislau I.  Invazia mongolă din 1241 a fost descrisă  de Rogerius, călugăr italian din Spalato, stabilit la Oradea, contemporan cu evenimentele.

In timpul regelui Carol Robert de Anjou (1308-1342)și a fiului său Ludovic I al Ungariei (1342-1382) care au adus din patria lor italiană gustul pentru rafinament al acestei culturi, Oradea cunoaște ca oraș și sediu episcopal catolic o perioadă de înflorire. Oradea devine cunoscută în anii lui Ioan Viteaz ca un centru de mare importanță al culturii renascentiste.  Aici și-a înălțat observatorul astronomic vestitul fizician al Universității Vieneze, Georg von Peuerbach, folosind locația Oradiei drept meridianul de 0⁰ în lucrarea sa Tabula Varadiensis, publicată în 1464. În prezent numai unele hărți maritime mai păstrează acest reper.

În 1541 s-a constituit pașalâcul de la Buda, care cuprindea Ungaria Centrală. Transilvania a devenit principat autonom în cadrul căruia era înglobat și Bihorul. În 1660 turcii ocupă Oradea și întreg ținutul pe care-l vor stăpâni până în anul 1692.  

 În anul 1703 izbucnește o mișcare anti-habsburgică condusă de Francisc Rákóczi al II-lea. Târgurile din jurul cetății au devenit câmpuri de bătălie între garnizoana imperială din interiorul fortificației și răsculații lui Rákóczi. Meritele orădenilor în sprijinirea garnizoanei imperiale din timpul mișcării rakocziene au fost recunoscute oficial la 27 noiembrie 1712 chiar de Împăratul Carol al VI-lea.  Papa Pius al VI-lea a înființat în anul 1777 Episcopia Greco-Catolică de Oradea Mare. Unul din corifeii Școlii Ardelene a fost episcopul greco-catolic orădean Ignație Dărăbanț.

 Promotor al emancipării spirituale a românilor bihoreni a fost și urmașul său, episcopul Samuil Vulcan, întemeietorul liceului românesc din Beiuș, care astăzi îi poartă numele.

La 19 iunie 1836, un puternic incendiu, care a durat trei zile, a avut urmări catastrofale pentru locuitorii Oradiei. El a izbucnit în centrul orașului și a cuprins clădirea Primăriei, Fabrica de mătase, fabrica de bere, hotelul "Vulturul Negru", Depozitul de sare, Fabrica de cărămidă și câteva biserici, inclusiv Biserica cu Lună, catedrala episcopală ortodoxă din acea vreme, focul  întinzându-se până la zidurile Cetății, cuprinzând și cartierul Velența.   

Anul revoluționar 1848-1849 și-a făcut simțită prezența și la Oradea. La 21 mai 1848, la Pesta, s-au întrunit sub președinția lui Emanuil Gojdu, circa 40 de deputați români din Crișana și Banat, printre reprezentanții orădeni numărându-se Nicolae Jiga, Ioan Dragoș, Gheorghe Fonai și Ioan Gozman. Chiar dacă revoluția a fost înfrântă, tradiția revoluționară a anilor 1848-1849 a marcat decisiv conștiința publică orădeană, efectele ei pe termen lung simțindu-se, mai ales după 1867, când participanții la revoluție care au scăpat cu viață au putut să se manifeste în viața politică locală.

La 12 octombrie 1918, în casa dr. Aurel Lazăr se redactează cunoscuta Declarație de la

Oradea, document care proclamă dreptul românilor transilvăneni la autodeterminare. La 3 noiembrie s-a constituit Comitetul Național Român, compus din Dr. Aurel Lazăr (președinte), Roman Ciorogariu, Coriolan Pop, Iacob Radu, etc. Tot acum se înființează Consiliul Militar Român. 

La 1 decembrie 1918, un număr mare de delegați ai județului Bihor participă la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, într-o dorință unanimă de a consfinți Marea Unire cu Regatul României. A doua zi, Dr. Aurel Lazăr a fost numit șeful resortului Justiție în Consiliul Dirigent, instituit pentru a conduce treburile Transilvaniei până la preluarea administrației de către statul român.  În perioada dintre cele două războaie mondiale, Oradea s-a menținut ca un puternic centru industrial și comercial.   

La 12 octombrie 1944 a avut loc atacul decisiv asupra Oradiei; trupele ungare și germane s-au retras din oraș, lăsând în urmă doar grupuri mici, cu misiunea de a distruge clădirile mai importante.  Ocuparea orașului s-a făcut de către trupele sovietice și române. O dată cu reinstaurarea administrației civile românești, la 9 martie 1945, conducerea administrativă și politică a Oradiei a fost preluată de elemente comuniste locale, a căror ascensiune la putere a fost facilitată de administrația militară sovietică. 

Anii 1944 -1947 au corespuns etapei cuceririi puterii politice de către forțele comuniste. Începând cu anii '70, efectele negative ale politicii de industrializare forțată s-au făcut simțite și în Oradea. 

Evenimentele revoluționare din decembrie 1989 au determinat mutații profunde în structurile politice, sociale și economice românești, fiind percepute imediat și în Oradea. 

De remarcat, pentru perioada post-decembristă, la nivelul Oradiei, este întoarcerea acesteia la vechea sa traditie universitară. Începând cu 2 mai 1990, prin hotărâre de guvern, ia ființă Universitatea Tehnică din Oradea, care devine, un an mai târziu Universitatea din Oradea. În anii care au urmat, instituția a cunoscut o continuă dezvoltare, fiind actualmente unul dintre cele mai însemnate centre universitare din zona de vest a țării. 

(sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Oradea)